Misiunile pompierilor vâlceni

Miercuri, 17 Decembrie 2025Valcea
Sursa Foto: Facebook ISU Valcea

Misiunile pompierilor valceni | imaginea 1 În perioada 8 – 10 decembrie a.c., pompierii militari din cadrul subunităților de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „GENERAL MAGHERU” al judeţului Vâlcea au desfășurat 31 de misiuni.

Dintre acestea, 22 au fost pentru acordarea măsurilor de prim ajutor și transportarea persoanelor cu afecțiuni medicale la unitățile sanitare, 2 pentru stingerea unor incendii, una pentru protecția comunității și 6 pentru alte situații de urgență.

În perioada analizată, echipajele SMURD au intervenit în 22 de cazuri pentru acordarea asistenței medicale de urgență, fiind asistate 25 de persoane.

Totodată, pompierii militari au executat o misiune de recunoaștere, în municipiul Drăgășani și au intervenit la alte 6 situații de urgență, care au constat în transportarea unei persoane supraponderale și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor în urma unor accidente rutiere, precum și în cazul avarierilor unei conducte de gaz și a unei autocisterne încărcată cu GPL.

Intervenție relevantă: scăpări de gaze dintr-o autocisternă aflată în localitatea Călimănești, pe DN7

Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, în data de 9 decembrie, în jurul orei 14:16, pentru gestionarea unei situații de urgență generate ca urmare a scăpărilor de gaz de la o autocisternă aflată în localitatea Călimănești, pe DN7.

La locul evenimentului s-au deplasat de urgență forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea și Stației de Pompieri Brezoi, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de stingere și intervenție rapidă, o ambulanță SMURD și o autospecială CBRN.

Ajunși la locul intervenției pompierii au constatat că sunt scăpări de gaze din autocisternă, sens în care au fost creat un perimetru de siguranță pe o rază de 500 mp. Pentru protecția populației aflată în proximitate au fost transmise mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT.

În sprijinul echipelor operative de intervenție au fost solicitate autospeciala cu roboți de la ISU Brașov și 3 autospeciale de stingere de la ISU Sibiu. Traficul pe DN7 a fost complet blocat, iar pompierii au acționat cu jet pulverizat asupra părții superioare a cisternei.

Prin efortul concertat al forțelor prezente la fața locului, încă de la debutul acestei situații, s-a reușit închiderea supapei pe unde se pierdea gazul în atmosferă.

Mutarea acesteia către o zonă sigură (la peste 100 m de axul drumului) s-a realizat la momentul în care măsurătorile efectuate de salvatorii care încadrează autospeciala CBRN au indicat valori care să nu depășească parametrii optimi de siguranță.

Traficul a fost reluat imediat ce porțiunea de drum unde a fost autocisterna a fost curățată și a prezentat siguranță pentru reluarea în condiții optime a traficului rutier. Nu au fost înregistrate victime.

În continuare, salvatorii vâlceni rămân mobilizați 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea prim ajutorului persoanelor aflate în dificultate.

Misiunile pompierilor valceni | imaginea 2

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.