La datorie, în ajutorul cetățenilor

Sâmbătă, 10 Ianuarie 2026Teleorman
Sursa Foto: Facebook ISU Teleorman

La datorie  in ajutorul cetatenilor | imaginea 1 În intervalul 31 decembrie 2025 – 5 ianuarie a.c., aferent minivacanței prilejuite de trecerea în noul an 2026, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A. D. Ghica” al județului Teleorman au fost mobilizați permanent pentru gestionarea situațiilor de urgență produse la nivelul județului.

Prin intermediul Dispeceratului integrat ISU–SAJ, apelurile cetățenilor au fost preluate, evaluate și direcționate operativ, asigurându-se coordonarea intervențiilor și utilizarea eficientă a resurselor disponibile.

La solicitările primite au răspuns echipaje operative formate din pompieri și paramedici SMURD, care au acționat cu tehnica de intervenție din dotare — autospeciale de stingere cu apă și spumă, autospeciale de descarcerare, ambulanțe SMURD și alte mijloace specifice — fiind înregistrate 106 misiuni.

Intervențiile au vizat stingerea incendiilor, gestionarea accidentelor rutiere, acordarea primului ajutor calificat și salvarea persoanelor din medii ostile vieții, unele dintre aceste misiuni impunând un grad ridicat de efort, coordonare și complexitate, astfel:

🚑 81 au fost ale echipajelor SMURD, pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor cu probleme medicale grave;

🔥 10 incendii de locuințe și anexe gospodărești în localitățile Alexandria(2), Turnu Măgurele, Traian, Scrioaștea, Islaz, Butești, Pietroșani, Deparați și Ciuperceni;

🔥 un incendiu la un autoturism din municipiul Alexandria, un incendiu la o clădire dezafectată din localitatea Buzescu, un incendiu de gunoi menajer în Alexandria și un incendiu la o capelă bisericească din localitatea Lada;

👨‍🚒 trei accidente rutiere produse pe DN52, pe raza localității Salcia și în localitatea Cosmești; 👨‍🚒 patru intervenții în sprijinul echipajelor SAJ Teleorman;

🚒 două misiuni pentru deblocarea ușilor de acces în locuință, în vederea facilitării intervenției echipajelor medicale la persoane cu probleme de sănătate;

🐈‍⬛ o misiune pentru salvarea unui animal; 👨‍🚒🧯 o misiune de recunoaștere la un obiectiv socio-economic cu aglomerări de persoane.

❗️Foarte important❗️Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.