Misiune pentru viață - Naștere în ambulanța SMURD

Marți, 20 Ianuarie 2026Giurgiu
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu

Misiune pentru viata   Nastere in ambulanta SMURD | imaginea 1 Pentru echipajul SMURD Mihăilești o intervenție s-a transformat într-un caz care avea să rămână în amintirea tuturor. O femeie însărcinată, din localitatea Clejani, acuza dureri și urma să nască, fiind preluată de paramedici pentru a fi transportată la spital.

Pe drumul către unitatea medicală, echipajul și-a dat seama că nașterea era iminentă. Paramedicii au oprit în Bolintin Vale pentru a putea ajuta mama, iar comandantul de echipaj a solicitat sprijin.

Mămica, în vârstă de 33 de ani, a născut chiar în ambulanță, asistată cu profesionalism și calm de paramedicii SMURD. La caz a ajuns și un echipaj SAJ. Împreună, salvatorii au acordat îngrijirile necesare mamei și nou-născutului, apoi i-au transportat în siguranță la spital.

Duminică, 11 ianuarie a.c., a venit pe lume Petru Mihai, al cincilea copil al familiei. O misiune care ne arată că, dincolo de intervenții, salvatorii sunt martori ai unor începuturi de viață speciale.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.