Intervenții de urgență și misiuni de prevenire
Sursa Foto: Facebook ISU Covasna
În săptămâna 2-8 februarie a.c., pompierii din județul Covasna au gestionat 78 de misiuni și intervenții pentru situații de urgență.
Dintre acestea, majoritatea solicitărilor au vizat asistența medical de urgență, echipajele SMURD intervenind pentru acordarea primului ajutor medical unui număr de 55 de persoane.
Defalcat, situațiile de urgență din această săptămână s-au prezentat astfel:
🔥 3 incendii, în urma cărora pompierii au reușit să limiteze pagubele și să împiedice extinderea focului;
🚨 55 de intervenții SMURD, pentru acordarea primului ajutor și sprijin medical;
📃 18 activități de informare preventivă; 🚒 1 misiune de asigurare a măsurilor PSI; 👩🚒 1 alte intervenții.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



