Noapte de foc în județul Giurgiu: Intervenții pe A1 și drumuri județene

Marți, 24 Februarie 2026Giurgiu
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu

Noapte de foc in judetul Giurgiu  Interventii pe A1 si drumuri judetene | imaginea 1 În județul Giurgiu, toate instituțiile cu rol în gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomenele meteorologice periculoase au fost și sunt în alertă, pregătite să intervină pentru salvarea vieții și protejarea bunurilor cetățenilor.

Pe timpul nopții de marți spre miercuri, 18 februarie a.c., s-a intervenit pentru:

  • asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor în cazul unui accident rutier ce s-a produs la ieșire din localitatea Pădureni, comuna Buturugeni;
  • acordarea primului ajutor și asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor în urma unui accident rutier ce s-a produs pe A1 București-Pitești, la km 40, pe sensul de mers spre Pitești;
  • degajarea unui copac de pe partea carosabilă, pe DJ 412 C, între localitațile Ogrezeni și Podișor;
  • deblocarea DN6, între localitațile Valea Plopilor și Ghimpați.

De asemenea, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență de la nivelul primăriilor au acționat pentru sprijinirea mai multor conducători auto rămași înzăpeziți, în localitățile Bolintin Vale, Prundu, pe DJ 401, DJ 401 A, DJ 602 și DC 148.

Situația este în dinamică, iar echipajele de pompieri, poliție și utilajele de deszăpezire răspund în continuare apelurilor primite, intervenind pentru sprijinirea cetățenilor afectați.

42 de utilaje ale Secției de Drumuri Naționale Giurgiu și 32 ale Direcției Județene de Transport, Administrarea Drumurilor Județene și Control Trafic Giurgiu au acționat pe timpul nopții pentru deszăpezirea carosabilului și menținerea circulației în condiții de siguranță. Intervențiile acestora au vizat degajarea drumurilor și sprijinirea conducătorilor auto rămași înzăpeziți.

La această oră, nu sunt drumuri închise sau cu restricții. Circulația se desfășoară în condiții de iarnă, iar punctual, acolo unde apar blocaje, se intervine operativ.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.