Vineri 13: Când neglijența a aprins dezastrul
Sursa Foto: Facebook ISU Sibiu
Vineri, 13. Pentru unii, doar o zi din calendar sau începutul de weekend. Pentru alții, o zi de luptă cu flăcările.
Uneori, focul pornește dintr-un gest necugetat… iar alții trebuie să lupte cu urmările lui.
Vineri, 13 februarie a.c., flăcările au cuprins în întregime o vulcanizare de pe DN1, din zona localității Veștem, după ce un incendiu de vegetație s-a extins necontrolat.
Un nor imens de fum gros s-a ridicat, iar pericolul era la doar câțiva pași de stațiile de alimentare cu carburanți.
În fața focului nu stau superstițiile. Stau pompierii. Au muncit până la epuizare, au protejat vieți și au ținut flăcările departe de un dezastru mai mare.
Nu au fost victime, însă pagubele sunt mari și rămân. Rămâne și un adevăr pe care trebuie să îl spunem din nou: incendiile de vegetație nu sunt un joc. Sunt un pericol real!
În acea zi nu a fost despre ghinion. A fost despre curaj. Vă dorim un weekend liniștit și vă rugăm să fiți responsabili! NU MAI ARDEȚI VEGETAȚIA USCATĂ!
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



