Casă salvată în ultima clipă din calea flăcărilor

Joi, 12 Martie 2026Botosani
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani

Casa salvata in ultima clipa din calea flacarilor | imaginea 1 Un incendiu a izbucnit, vineri, 6 martie a.c., într-o gospodărie din localitatea Bajura, orașul Darabani. Bunurile depozitate în podul casei, dar și acoperișul locuinței au fost cuprinse de flăcări. Puțin a lipsit ca incendiul să se extindă la întreaga casă.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Darabani, cu două autospeciale de stingere, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Salvatorii au acționat rapid pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind să protejeze bunurile din interiorul locuinței.

Intervenția a fost îngreunată de cantitatea mare de materiale combustibile depozitate în pod, accesul dificil la focare și vântul puternic care întreținea arderea. Proprietarul casei a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului, însă a refuzat transportul la spital.

Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un coș de fum neprotejat termic. ⚠️ Pentru prevenirea unor astfel de situații, pompierii recomandă:

  • verificați coșurile de fum pentru a nu avea fisuri prin care scânteile pot aprinde materialele combustibile din pod sau acoperiș;
  • curățați periodic coșurile de fum pentru a elimina depunerile de funingine;
  • tencuiți și văruiți partea din pod a coșului de fum pentru a putea observa rapid eventualele fisuri;
  • păstrați distanța dintre coșul de fum și elementele combustibile ale acoperișului.

Pompierii rămân mobilizați permanent pentru gestionarea situațiilor de urgență și salvarea de vieți.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.