Intervenție contra cronometru: Case salvate dintr-un incendiu violent

Joi, 12 Martie 2026Botosani
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani

Interventie contra cronometru  Case salvate dintr un incendiu violent | imaginea 1 Un incendiu violent s-a produs, joi seară, 5 martie a.c., într-o gospodărie din localitatea Fundu Herții, comuna Cristinești.

Un garaj, în care se afla și o mașină, a fost cuprins de flăcări. Nu au fost persoane rănite, însă pagubele sunt însemnate.

La caz s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere.

Aceștia au constatat că garajul ardea în totalitate și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la două case din aceeași gospodărie.

Au ars: garajul, un autoturism și mai multe bunuri depozitate în anexă.

Cel mai probabil, evenimentul s-a produs ca urmare a unui scurtcircuit la instalația electrică a mașinii.

Pentru a preveni incendiile auto, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

  • verificaţi instalaţia electrică;
  • asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
  • verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
  • nu faceți improvizații la instalația electrică;
  • verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.