Intervenție promptă a pompierilor: Incendiu lichidat rapid
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu
Casa unei familii din localitatea Mihăilești a fost în pericol, sâmbătă după-amiază, 14 martie a.c., din cauza unui incendiu izbucnit în camera de zi.
Fumul a fost observat de proprietari, care au alertat imediat pompierii.
La fața locului s-au deplasat echipaje din cadrul Secției Mihăilești, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La sosire, pompierii au constatat că ardeau mobilier, materiale textile și aparatura pentru monitorizare video, cu degajări mari de fum.
Incendiul a fost lichidat în scurt timp, fiind înregistrate doar pagube materiale.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri:
- verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;
- nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
- nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher;
- nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent;
- nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



