Pericolul invizibil: Incendii de la scurtcircuit
Sursa Foto: Facebook ISU Bihor
Sâmbătă, 18 aprilie a.c., pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea a două incendii izbucnite la locuințe din municipiul Oradea și localitatea Țețchea, ambele având drept cauză
probabilă efectul termic al curentului electric.
🔥 Oradea – strada Livezilor. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent la panouri solare, o magazie, terasa locuinței și fațada casei, existând risc de propagare la întreaga clădire, construită pe trei niveluri.
Pompierii au reușit lichidarea incendiului în aproximativ 40 de minute, împiedicând extinderea flăcărilor la încăperile locuinței și salvând astfel bunuri de o valoare semnificativă.
🔥 Țețchea. În aceeași zi, pompierii Stației Aleșd, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Țețchea, au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la acoperișul unei locuințe.
Intervenția a împiedicat propagarea focului la întreaga construcție și la o casă învecinată aflată în proximitate. Cauza probabilă: efectul termic al curentului electric. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
⚠️ Atenție la instalațiile electrice! Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, pompierii recomandă respectarea măsurilor de siguranță:
- nu utilizați instalații electrice improvizate sau defecte;
- nu suprasolicitați rețeaua electrică;
- apelați exclusiv la personal autorizat pentru verificări și reparații;
- deconectați aparatele electrice atunci când părăsiți locuința;
- utilizați doar echipamente omologate și verificate.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



