O femeie a murit carbonizată, iar inundațiile au măturat gospodăriile
Sursa Foto: Facebook ISU Calarasi
Echipajele profesioniste din cadrul ISU „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate în trei zile să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și
salvării persoanelor şi animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat, la un număr de 70 de situaţii de urgenţă.
Din numărul total de misiuni, 60 au fost ale paramedicilor SMURD, care au intervenit pentru acordarea prim ajutorului medical și pentru transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave.
Pompierii militari din cadrul subunităţilor ISU “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi au fost solicitaţi să intervină cu ambulanţele SMURD şi autospecialele cu modul de descarcerare la trei accidente rutiere produse pe raza localităţilor Călărași, Independența și Lehliu Gară.
În aceste evenimente rutiere produse pe raza judeţului au fost implicate cinci autovehicule, șapte persoane, dintre care trei au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportate la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti. La acest sfârşit de săptămână nu s-au înregistrat pierderi de vieţi omeneşti pe fondul producerii evenimentelor rutiere.
În ceea ce priveşte intervenţia la incendii, pompierii militari din cadrul Gărzii de intervenție Budești au fost solicitaţi să intervină cu două autospeciale de stingere şi echipamentele specifice la un incendiu de locuință în localitatea Crivăț.
Pe timpul operațiunilor de lichidare a incendiului, într-una dintre încăperile locuinței, pompierii au identificat și trupul carbonizat al proprietarei în vârstă de 56 de ani.
De asemenea, pompierii militari au fost angrenaţi în aceste zile la șase misiuni contra-cronometru de salvare a locuinţelor şi gospodăriilor cetăţeneşti afectate de precipitațiile abundente căzute pe raza localităților Călărași și Modelu.
În urma ploilor torenţiale abundente, dispeceratul I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi a fost anunţat despre producerea mai multor inundaţii de gospodării cetăţeneşti în Municipiul Călărași și comuna Modelu, existând risc de inundare a mai multor locuinţe.
Echipajele de pompieri au intervenit punctual la fiecare solicitare, cu autospeciale și motopompe și au evacuat în timp util apa acumulată în exces în cinci gospodării din Călărași și o gospodărie din comuna Modelu.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



