Motocicletă și bunuri făcute scrum într-un garaj din Botoșani

Vineri, 19 Iunie 2026Botosani
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani

Motocicleta si bunuri facute scrum intr un garaj din Botosani | imaginea 1 Pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină, miercuri, 10 iunie a.c., pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un garaj situat pe strada Aleea Tiberiu Crudu din municipiul Botoșani.

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere.

Ajunși la intervenție, pompierii au constatat că ardeau bunurile depozitate în interiorul garajului, precum și acoperișul acestuia, incendiul manifestându-se cu flacără deschisă și degajări mari de fum.

Pompierii au acționat rapid pentru a împiedica extinderea flăcărilor la alte două garaje aflate în apropiere. Incendiul a fost localizat și s-a intervenit pentru lichidarea focarelor și înlăturarea efectelor produse.

Au ars o motocicletă, mai multe cauciucuri, căști de motocicletă și alte bunuri depozitate în garaj, precum și acoperișul construcției. Cauza probabilă: scurtcircuit produs la motocicletă.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.