Salvare la înălțime
Sursa Foto: Facebook ISU Covasna
Pisică salvată de pompierii covăsneni după două zile petrecute la înălțime. Miercuri după-amiază, 17 iunie a.c., pompierii militari covăsneni au intervenit pentru salvarea unei pisici care rămăsese
blocată la înălțime timp de aproximativ două zile.
Curioasă și aventuroasă, felina a urcat până la aproximativ 4 metri înălțime, însă, odată ajunsă acolo, teama și dezorientarea au împiedicat-o să mai găsească o cale sigură de întoarcere.
Speriată și epuizată după cele două zile petrecute în locul inaccesibil, aceasta a avut nevoie de ajutorul salvatorilor pentru a reveni în siguranță la sol.
Pentru recuperarea animalului, echipajul de intervenție a utilizat o scară de fereastră, acționând cu grijă pentru a evita rănirea acestuia. După câteva momente de acomodare și cu multă răbdare din partea pompierilor, operațiunea s-a încheiat cu succes.
Din fericire, intervenția a avut un final fericit, iar pisica a fost coborâtă nevătămată și încredințată proprietarei sale, care a așteptat cu emoție salvarea acesteia.
Încă o dată, pompierii au demonstrat că misiunea lor înseamnă protejarea vieții sub toate formele ei, intervenind prompt ori de câte ori situația o impune. Iar protagonista acestei întâmplări își păstrează, fără îndoială, toate cele nouă vieți.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



