Dincolo de flăcări: Cum au protejat pompierii din Bihor județul
Sursa Foto: Facebook ISU Bihor
Peste 7.200 de situații de urgență gestionate de pompierii bihoreni în primele șase luni ale anului 2026.
În perioada ianuarie – iunie a.c., pompierii ISU „Crișana” Bihor au intervenit la 7.242 de situații de urgență, ceea ce înseamnă, în medie, aproximativ 40 de intervenții în fiecare zi.
Cele mai importante date:
- 5.192 de misiuni SMURD pentru acordarea primului ajutor și asistență medicală de urgență;
- 523 de incendii lichidate, dintre care 298 incendii cu pagube și 225 incendii de vegetație.
Au mai fost gestionate intervenții pentru:
- 243 de persoane salvate din situații de urgență;
- peste 50 de intervenții pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase;
- 30 de misiuni pentru salvarea animalelor aflate în pericol.
Intervențiile pompierilor au limitat semnificativ efectele incendiilor, fiind salvate bunuri în valoare de aproximativ 93 de milioane de lei, în timp ce pagubele produse au fost estimate la circa 12 milioane de lei.
În paralel cu misiunile operative, pompierii bihoreni au desfășurat 173 de activități dedicate comunității, de la educație pentru siguranță și acordarea primului ajutor, până la campanii de împădurire, ecologizare, voluntariat și sprijin acordat populației în perioada caniculei.
Prin profesionalism, implicare și prezență permanentă în slujba cetățenilor, pompierii bihoreni continuă să protejeze vieți, bunuri și mediul înconjurător.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



