Incendiu la bloc, pornit de la o candelă
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu
Un incendiu a izbucnit, vineri dimineață, 10 iulie a.c., într-o garsonieră situată la etajul al II-lea al unui bloc de strada Negru Vodă, din municipiul Giurgiu. Vecinii au văzut fum pe scară și au
cerut ajutor.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, o descarcerare, o ambulanță SMURD și poliția.
Pompierii au constatat faptul că incendiul era în fază incipientă și se manifesta cu degajări de fum, în dormitor. Proprietara și o vecină au fost monitorizate de paramedici, iar ulterior au refuzat transportul la spital.
Aproximativ 20 de persoane s-au autoevacuat. O parte au ieșit din bloc înainte de sosirea pompierilor, iar altele au părăsit imobilul la recomandarea acestora. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Pompierii au ventilat casa scării, astfel încât locatarii să se poată întoarce în siguranță în apartamente.
Cel mai probabil evenimentul a fost provocat de o candelă lăsată nesupravegheată. Pentru a preveni astfel de incendii, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:
- nu lăsați lumânările sau candelele aprinse nesupravegheate;
- stingeți-le înainte de a părăsi încăperea sau de a adormi;
- folosiți suporturi speciale, rezistente la căldură, care să asigure poziția verticală a lumânărilor și a candelelor;
- așezați-le pe suprafețe netede, stabile și rezistente la căldură;
- puneți lumânările și candelele la distanță de perdele, ziare sau alte materiale combustibile;
- nu lăsați lumânările sau candelele la îndemâna copiilor sau animalelor de companie;
- verificați periodic fitilul candelei - acesta trebuie să fie scurt, pentru a evita flacăra prea mare.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



