Incendiu produs în timpul recoltării
Sursa Foto: Facebook ISU Bihor
Atenție la exploatarea utilajelor agricole! Un incendiu s-a produs în timpul recoltării, la Ateaș.
În plină campanie de recoltare a cerealelor, riscul producerii incendiilor este foarte ridicat.
Sâmbătă, 11 iulie a.c., în localitatea Ateaș (comuna Cefa), un incendiu izbucnit, cel mai probabil din cauza scânteilor mecanice produse de o combină agricolă, a afectat: 15 baloți de paie; aproximativ 3 hectare de miriște.
Pompierii militari ai Detașamentului Salonta au intervenit prompt, au lichidat incendiul și au reușit să salveze aproximativ 25 de baloți de paie.
❗Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, reamintim agricultorilor câteva măsuri esențiale:
- verificați tehnic tractoarele, combinele și celelalte utilaje înainte de utilizare;
- folosiți doar utilaje echipate cu dispozitive parascântei funcționale;
- dotați utilajele cu stingătoare și alte mijloace de primă intervenție (apă, nisip, mături etc.);
- alimentați cu carburant numai în locuri special amenajate, la distanță de lanuri și vegetație uscată;
- efectuați reparațiile utilajelor la cel puțin 100 de metri de culturile nerecoltate, miriști sau vegetație uscată;
- asigurați la punctele de recoltare tractoare cu plug/disc, cisterne cu apă și echipamente pentru intervenție rapidă.
⚠️ Respectarea acestor măsuri poate preveni incendii care pun în pericol recoltele, bunurile și viețile oamenilor.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



