Mașină căzută în râu, victimă încarcerată și pericol de explozie
Sursa Foto: Facebook ISU Maramures
Pompierii efectuează constant exerciții de descarcerare cu scenarii extrem de complexe pentru a fi pregătiți să acționeze, în orice împrejurare, pentru salvarea vieții.
Misiunea de marți, 21 iulie a.c., a colegilor din cadrul Detașamentului “Cpt. Marchiș Adrian” Baia Mare a echivalat cu un scenariu de antrenament bine pus la punct. Echipajele au fost solicitate să intervină în orașul Baia Sprie, la un accident rutier în care un autoturism a căzut în albia râului Săsar.
Pentru gestionarea operativă a situației de urgență, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, un echipaj de prim ajutor SMURD, un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă și o autospecială de primă intervenție și comandă.
În urma evenimentului au rezultat două victime: o femeie reușise să se autoevacueze din autoturism până la sosirea forțelor de intervenție, ea fiind ulterior evaluată medical la fața locului și transportată la spital pentru investigații medicale suplimentare.
Cea de-a doua victimă, un bărbat, a fost găsită încarcerată în autoturism, conștientă și cooperantă. Complexitatea intervenției a fost sporită de faptul că bărbatul era blocat în interior de un corp metalic din balustrada podului, fără ca acesta să îi fi provocat răni grave.
Totodată, poziționarea vehiculului a îngreunat intervenția, fiind necesare manevre complexe de stabilizare și descarcerare. Mai mult, avarierea unei țevi de gaz aflate sub autoturism a impus aplicarea unor măsuri sporite de siguranță.
Datorită pregătirii continue și coordonării impecabile, echipajele operative au acționat cu precizie pentru eliberarea bărbatului. Victima a fost extrasă în siguranță și predată Echipajului de Terapie Intensivă Mobilă pentru acordarea asistenței medicale și transportul la unitatea spitalicească.
Vă recomandăm să rămâneți vigilenți în trafic și să adaptați permanent viteza la condițiile de drum. Bucurați-vă de călătorie, destinația contează doar dacă ajungi cu bine!
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



