Prăpăd în Bihor după furtuni: Copaci prăbușiți și străzi inundate

Sâmbătă, 04 Iulie 2026Bihor
Sursa Foto: Facebook ISU Bihor

Prapad in Bihor dupa furtuni  Copaci prabusiti si strazi inundate | imaginea 1 Pompierii militari bihoreni au intervenit pe parcursul după-amiezii de duminică, 21 iunie a.c., pentru înlăturarea efectelor produse de vântul puternic și ploile abundente, în mai multe localități din județ.

Echipajele din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea au intervenit în municipiu, pe străzile Episcop Ioan Suciu, Vasile Conta și Bulevardul Ștefan cel Mare, pentru degajarea a trei copaci doborâți de rafalele puternice de vânt pe carosabil și peste un autoturism.

De asemenea, pompierii au acționat pe strada Constantin Brâncoveanu și strada Transilvaniei pentru îndepărtarea unui arbore și a unei crengi care periclitau siguranța trecătorilor.

Pompierii Gărzii 1 Mai au intervenit pe drumul dintre Hidișelu de Sus și Calea Mare, unde doi copaci prăbușiți pe carosabil au blocat circulația rutieră. Echipajele au acționat pentru eliberarea drumului și reluarea traficului în condiții de siguranță.

Alte intervenții desfășurate de pompierii bihoreni:

🚒 degajarea unui copac căzut peste un autoturism aflat în curtea Spitalului Municipal Marghita;

🚒 îndepărtarea unui arbore prăbușit pe firele de energie electrică în localitatea Șuncuiuș;

🚒 intervenții pentru evacuarea apei acumulate în urma precipitațiilor abundente în municipiul Marghita.

Echipajele Detașamentului Marghita au intervenit la mai multe situații de urgență, respectiv:

  • Spitalul Municipal Marghita - evacuare apă din subsol;▪️strada Pandurilor – evacuare apă acumulată în beci;
  • strada Progresului – evacuare apă acumulată într-o curte;▪️strada Nicolae Bălcescu – evacuare apă acumulată pe carosabil;
  • strada 1 Decembrie – evacuare apă acumulată pe carosabil și într-o curte;▪️strada I.L. Caragiale – evacuare apă dintr-un beci;
  • strada Borșecului – degajare stâlp căzut pe drum;▪️Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sfântul Anton” – evacuare apă din beci;
  • în afara localității, în zona Lacului Dacia – degajare copaci căzuți pe carosabil.

Pentru gestionarea numărului mare de solicitări, efectivele Detașamentului Marghita au fost suplimentate, pompierii acționând pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice și protejarea comunităților afectate.

⚠️ Recomandări pentru populație:

  • evitați deplasările în apropierea copacilor, stâlpilor de electricitate sau panourilor publicitare care pot fi doborâte de vânt;
  • nu traversați porțiuni de drum acoperite de apă și nu încercați să treceți cu autoturismul prin zone inundate;
  • parcați autovehiculele la distanță de arbori, stâlpi sau alte elemente care ar putea fi afectate de condițiile meteorologice.

Pompierii bihoreni rămân la datorie pentru protejarea comunităților și gestionarea situațiilor de urgență generate de vremea severă.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.