Solidaritate europeană: Pompierii timișeni pleacă în misiune în Franța!

Sâmbătă, 04 Iulie 2026Timis
Sursa Foto: Facebook ISU Timis

Solidaritate europeana  Pompierii timiseni pleaca in misiune in Franta | imaginea 1 În baza cooperării internaționale în situații de urgență, pompierii timișeni vor participa și în acest an în cadrul modului național specializat de stingere a incendiilor de pădure, pentru sprijinirea autorităților franceze.

Pe parcursul lunii iulie a.c., ISU Timiș dislocă o autocisternă cu o capacitate de 30.000 de litri de apă, destinată alimentării cu apă a autospecialelor de stingere și asigurării unui flux continuu de apă în zonele în care sursele naturale sau rețelele de alimentare sunt insuficiente ori inexistente, cât și pentru asigurarea alimentării cu apă potabilă, la nevoie.

Din cadrul ISU Timiș, la această misiune vor participa: Tura I: Sg. maj. Pleș Vasile – Detașamentul 1 Pompieri Timișoara, Plt. maj. Sârbu Adrian – Secția de Pompieri Deta; Tura II: Sg. maj. Ciungu Ionuț – Detașamentul 2 Pompieri Timișoara, Plt. Ștefănescu Andrei Radu – Stația de Pompieri Făget.

Participarea pompierilor români la acest program de pre-poziționare contribuie la consolidarea capacității de răspuns a autorităților franceze în perioada cu risc crescut de producere a incendiilor de pădure și evidențiază solidaritatea și cooperarea dintre statele europene în domeniul protecției civile.

Le urăm colegilor noștri mult succes și misiuni desfășurate în deplină siguranță! 🇷🇴🤝🇫🇷🚒


INFORMAȚII PRE-POZIȚIONARE: Programul de asistenţă este finanțat de UE și a fost prevăzut ca măsură de sprijin pentru comunitățile franceze, după incendiile înregistrate în cursul anilor trecuți.

Pe baza programului pilot de pre-poziționare organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO) în 2022 și disponibilității declarate de DG ECHO de a sprijini și în 2026 pre-poziționarea de module specializate de stins incendii de pădure în țările afectate în trecut de incendii în perioada de vară, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), în calitatea sa de punct național de contact, a primit solicitarea autorităților franceze de a pre-poziționa module specializate în stingerea incendiilor de pădure, în luna iulie a acestui an.

Această solicitare a fost transmisă către IGSU prin Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.