Final de misiune în Franța pentru 16 colegi

Miercuri, 12 August 2026Alba
Sursa Foto: Facebook ISU Alba

Final de misiune in Franta pentru 16 colegi | imaginea 1 16 pompieri din cadrul ISU Alba s-au aflat la datorie în lupta cu incendiile de pădure din Republica Franceză pe toată durata lunii iulie a.c.

Aceștia s-au întors cu bine din misiuni, schimbul al doilea finalizând misiunea în cursul zilei de luni, 3 august a.c. ​În perioada 16-31 iulie a.c., 8 colegi au fost la datorie în Franța, intervenind pentru limitarea propagării flăcărilor, protejarea locuințelor și lichidarea focarelor.

Profesionalismul, curajul și dăruirea lor au fost apreciate atât de autoritățile franceze, cât și prin numeroasele mesaje emoționante primite din partea comunităților locale și a copiilor. ​Felicitări, colegi! Bun venit acasă!

Misiunea României în Republica Franceză continuă prin intermediul celui de-al treilea schimb RO GFFF-V, care desfășoară în continuare misiuni operative în sprijinul autorităților franceze, iar în acest moment un coleg se află în misiune acolo.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.