Gest emoționant: Cățel salvat din mijlocul pârjolului

Sâmbătă, 15 August 2026Mehedinti
Sursa Foto: Facebook ISU Mehedinti

Gest emotionant  Catel salvat din mijlocul parjolului | imaginea 1 Luptă fără oprire. În cursul zilei de miercuri, 5 august a.c., un incendiu de vegetație uscată a izbucnit în localitatea Bârda, punând la grea încercare forțele de intervenție. Flăcările au amenințat gospodăriile localnicilor, iar misiunea pompierilor a fost una extrem de dificilă.

Să stai în picioare la peste 40 de grade, îmbrăcat în echipament de protecție, și să lupți cu flăcări mai înalte decât tine nu este doar o meserie… este un test extrem al rezistenței umane. În acea după-amiază, la Bârda, colegii noștri au dus o luptă crâncenă, împingându-și limitele până la epuizare.

În mijlocul pârjolului a apărut însă o imagine care descrie perfect ce înseamnă sufletul de salvator. Băieții au găsit un cățel prăbușit, secătuit de puteri și speriat, o imagine care oglindea, într-un fel, și starea lor. Fără să ezite, s-au oprit, i-au oferit apă din puținul pe care îl aveau și l-au purtat în siguranță, departe de pericol.

Din păcate, astfel de intervenții se repetă mult prea des. Probabil că cei care dau foc necugetat vegetației nu își imaginează ce înseamnă să înfrunți iadul pe pământ din cauza unei greșeli sau a unei clipe de neatenție.

Pentru că în spatele fiecărui incendiu se află oameni care își riscă sănătatea și viața pentru a-i proteja pe ceilalți. Un gest iresponsabil poate însemna ore de luptă cu flăcările, vieți puse în pericol și resurse uriașe mobilizate. Fiți responsabili!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.