Incendiu puternic la hala unei fabrici de mobilă

Sâmbătă, 01 August 2026Bihor
Sursa Foto: Facebook ISU Bihor

Incendiu puternic la hala unei fabrici de mobila | imaginea 1 Peste 30 de pompieri militari bihoreni au intervenit, sâmbătă după-amiază, 25 iulie a.c., pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o hală de aproximativ 250 de metri pătrați, aparținând unei fabrici de mobilă din localitatea Livada de Bihor.

Apelul care anunța producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul ISU Bihor în jurul orei 14:40.

La locul intervenției au fost mobilizate de urgență șase echipaje din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea, cu trei autospeciale de stingere, o autospecială tip ABROLL, o autospecială de primă cercetare și evaluare CBRN și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la întreaga hală, cu degajări importante de fum și cu pericol de propagare la o construcție învecinată. Intervenția a fost îngreunată de cantitatea mare de materiale combustibile din interiorul halei, care a favorizat dezvoltarea violentă a arderii.

În jurul orei 15:35, incendiul a fost localizat, iar după aproximativ 35 de minute, pompierii au reușit lichidarea acestuia.

În continuare, echipajele au desfășurat operațiuni de identificare și stingere a eventualelor focare ascunse, precum și de înlăturare a efectelor negative produse de incendiu. Misiunea pompierilor a continuat până la eliminarea oricărui risc de reaprindere.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.