De la incendii cu victime până la salvarea animalelor din fântâni
Sursa Foto: Facebook ISU Calarasi
Echipajele din cadrul ISU „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate în trei zile să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor
şi animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat, la un număr de 70 de situaţii de urgenţă.
Din numărul total de misiuni, 61 au fost ale paramedicilor SMURD, care au intervenit pentru acordarea prim ajutorului medical și pentru transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave.
În ceea ce privește intervenția la accidente rutiere, pompierii militari din cadrul subunităților ISU Călărași au fost solicitaţi să intervină cu ambulanţe SMURD şi autospeciale cu modul de descarcerare la două evenimente rutiere produse pe raza localităților Nana și Alexandru Odobescu.
În aceste evenimente rutiere au fost implicate trei autovehicule, o motocicletă, respectiv șapte persoane, dintre care trei au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportate la cele mai apropiate unitați spitalicești. Din fericire, în acest sfârşit de săptămână nu s-au înregistrat pierderi de vieţi omeneşti pe fondul producerii evenimentelor rutiere.
De asemenea, echipajele au fost solicitate să intervină cu autospeciale de stingere şi echipamente specifice la un număr de două incendii în localitățile Nana și Călărași.
În aceste intervenții la incendii nu au fost înregistrate pierderi de vieți omenești, însă o persoană vârstnică, de sex feminin din comuna Nana, a suferit arsuri la nivelul membrelor, necesitând îngrijiri și transport la cea mai apropiată unitate spitalicească.
În ceea ce priveşte intervenţia la incendii de miriști, vegetație uscată și resturi menajere, echipajele de salvatori au fost solicitate să intervină cu autospecialele din dotare pentru stingerea a patru incendii și arderi necontrolate produse în localitățile: Dragoș Vodă, Ileana, Vlad Țepeș și Călărași, fară a fi înregistrate pagube materiale.
De asemenea, pompierii militari au avut în acest sfârșit de săptămână și două solicitări pentru salvarea animalelor în localitățile Nana (o pisică căzută într-o fântână dintr-o gospodărie cetățenească) și Călărași (o pisică blocată într-o canalizare din zona Parcului Dumbrava).
Ambele feline au fost salvate de către pompieri militari, fiind extrase din mediile ostile în care se aflau, fără să fi suferit traumatisme.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



