ISU Bihor, opt luni sub semnul curajului: Sute de vieți salvate

Sâmbătă, 19 Septembrie 2026Bihor
Sursa Foto: Facebook ISU Bihor

ISU Bihor  opt luni sub semnul curajului  Sute de vieti salvate | imaginea 1 Peste 10.300 de misiuni pentru pompierii bihoreni, în primele 8 luni ale anului.

În perioada ianuarie–august a.c., pompierii militari bihoreni, alături de serviciile voluntare și private, au desfășurat 10.302 intervenții, în medie 42 pe zi.

Au fost stinse 1.018 incendii și salvate 201 persoane. Valoarea bunurilor salvate în urma incendiilor este estimată la peste 405 milioane de lei.

Echipajele SMURD au avut 7.459 de intervenții și au acordat asistență pentru 8.478 de persoane, dintre care 1.098 copii.

Pompierii bihoreni au participat la 4 misiuni internaționale, în Albania, Estonia, Franța și Serbia.

În domeniul prevenirii, au fost desfășurate 1.183 de controale, peste 1.100 de instruiri și peste 1.000 de exerciții de alarmare și evacuare.

În cadrul campaniei „Detector pentru viață”, au fost montate 497 de detectoare de fum și monoxid de carbon în gospodării din județ.

Iar luna august a adus o performanță deosebită: pompierii bihoreni au devenit campioni naționali la Concursurile Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență!

Profesionalism, curaj și spirit de echipă — zi de zi, pentru siguranța bihorenilor!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.