Incendiu violent la un bloc: Locatari evacuați, pagube uriașe

Sâmbătă, 19 Septembrie 2026Cluj
Sursa Foto: Facebook ISU Cluj

Incendiu violent la un bloc  Locatari evacuati  pagube uriase | imaginea 1 Pompierii au finalizat misiunea de stingere a incendiului izbucnit la blocul situat pe strada Eroilor din comuna Florești. Apelul de urgență a fost primit la ora 13.33, anunțând un incendiu izbucnit în interiorul unui apartament.

Primul echipaj a ajuns la locul solicitării la ora 13.40, constatând faptul că flăcările erau deja extinse la mai multe apartamente, inclusiv la acoperișul blocului. Astfel, au fost trimise imediat în sprijin alte 5 autospeciale cu apă și spumă, 2 autoscări, 2 ambulanțe SMURD și un echipaj SAJ.

Incendiul a cuprins 4 apartamente și acoperișul blocului, pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați. Pompierii au evacuat o persoană din interiorul blocului, în vreme ce alți aproximativ 20 de locatari s-au autoevacuat. Totodată, pompierii au salvat o pisică din interiorul unui apartament.

Exista riscul ca focul să se extindă și la celelalte blocuri din imediata apropiere, dar forțele de intervenție au reușit să localizeze flăcările cu promptitudine, în pofida numeroaselor dificultăți, cum ar fi accesul dificil în zonă sau materialele combustibile depozitate în mansarda blocului.

Din fericire, în urma incendiului nu au existat victime, deși 7 persoane s-au prezentat la echipajele medicale acuzând simptome specifice atacului de panică.

Ulterior, o femeie de aproximativ 60 de ani a necesitat investigații suplimentare și a fost transportată la spital de către echipajul SAJ. Cauza probabilă de izbucnire a focului este în curs de stabilire.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.