Momentul în care pompierii salvează o lebădă captivă pe lac

Sâmbătă, 12 Septembrie 2026Timis
Sursa Foto: Facebook ISU Timis

Momentul in care pompierii salveaza o lebada captiva pe lac | imaginea 1 A rămas prinsă într-un fir de pescuit și nu mai putea scăpa.

Pe lacul din Dumbrăvița, o lebădă se zbătea să se elibereze. Un simplu fir de pescuit îi transformase libertatea într-o capcană și îi punea viața în pericol.

Nu mai putea înainta. Nu se putea elibera, iar fiecare încercare de a scăpa o putea răni și mai mult. Dar, de această dată, cineva a observat-o.

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara au intervenit pentru a o salva. Cu grijă, au ajuns la ea și au desprins-o din firul care o ținea captivă.

Misiunea s-a încheiat cu bine. Lebăda a fost eliberată și s-a întors în mediul său natural, din nou liberă, acolo unde îi este locul.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.