Pompierii din Predeal au salvat un cățeluș chiar de Ziua Pompierilor
Sursa Foto: Facebook ISU Brasov
De Ziua Pompierilor din România, pompierii brașoveni au sărbătorit așa cum au știut mai bine: printr-o nouă misiune încheiată cu bine.
Duminică, 13 septembrie a.c., colegii noștri din cadrul Secției de Pompieri Predeal au intervenit pentru salvarea unui pui de câine care își duce traiul în curtea Sanatoriului de Nevroze Predeal și care căzuse într-un canal din apropiere.
Unul dintre pompieri a coborât cu ajutorul unei scări și a scos puiul cu blândețe, redându-l mamei sale, care a urmărit îndeaproape întreaga intervenție. La final, colegii noștri s-au asigurat că amândoi au ajuns cu bine înapoi în curtea sanatoriului. Indiferent cât de mică este, fiecare viață contează!
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



