Respect, Plutonier adjutant Nămăescu Mihai!

Sâmbătă, 26 Septembrie 2026Brasov
Sursa Foto: Facebook ISU Brasov

Respect  Plutonier adjutant Namaescu Mihai | imaginea 1 Miercuri, 16 septembrie a.c., aflat în concediu de odihnă, colegul nostru, Plutonier adjutant Nămăescu Mihai, a observat incendiul izbucnit la o gospodărie din Râșnov, în apropierea locuinței sale.

Și-a luat imediat echipamentul de protecție din mașină și a mers acolo unde era nevoie de el. Nu pentru că trebuia, nu pentru că era în timpul serviciului. Ci pentru că, atunci când ai ales să fii pompier, decizia de a ajuta vine aproape de la sine.

Focul s-a extins cu repeziciune, iar în numai câteva minute casa și anexele, construite în mare parte din material lemnos, ardeau generalizat. Până la sosirea echipajelor, Mihai a făcut tot ce a putut pentru a limita pericolul.

A sprijinit și scoaterea a două butelii din locuință, indicate de proprietar, înainte ca acestea să devină un risc și mai mare. Iar când au ajuns colegii săi, Mihai a rămas acolo. A continuat să ajute și să lucreze alături de ei până la finalul intervenției.

Vocația de pompier nu începe odată cu programul de lucru și nu se încheie atunci când tura s-a terminat. Este acel reflex de a te opri, de a evalua și de a face tot ce poți.

Este dorința de a fi acolo pentru colegi și pentru comunitate, chiar și atunci când nimeni nu ți-a cerut încă ajutorul. Mihai nu era la serviciu. Dar era exact acolo unde trebuia să fie. Mulțumim, Mihai!

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.