Respect, Ștefan și Iulian!
Sursa Foto: Facebook ISU Brasov
În fotografie sunt doi colegi din cadrul Secției de Pompieri Zărnești. În dreapta este Ștefan, aflat în timpul serviciului.
În stânga, cu butelia pe umăr, este Iulian, care se afla în timpul liber atunci când a aflat despre incendiul izbucnit la o gospodărie din orașul Râșnov.
Știind că poate fi de ajutor, Iulian nu a rămas deoparte. A venit, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Râșnov, și s-a alăturat colegilor aflați la intervenție.
Unul era de serviciu. Celălalt era în timpul liber. La locul intervenției, însă, au avut aceeași misiune.
Au depus același efort și au fost uniți de aceeași dorință de a proteja comunitatea.
Pentru că vocația de pompier se vede și atunci când programul s-a încheiat, dar tu nu poți rămâne departe știind că oamenii și colegii tăi au nevoie de ajutor, iar tu poți fi acolo.
În spatele uniformelor sunt oameni. Iar în spatele acestor oameni se află responsabilitate, solidaritate și puterea de a răspunde prezent.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



