Alertă pirotehnică în județul Iași după o descoperire masivă
Sursa Foto: Facebook ISU Iasi
Sâmbătă, 4 octombrie a.c., echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași a intervenit în localitatea Vulturi, comuna Popricani, pentru asanarea terenului de
muniție rămasă neexplodată din cel de-Al Doilea Război Mondial.
În urma intervenției, pirotehnicienii ISU Iași au identificat și ridicat 94 de elemente de muniție, printre care proiectile explozive și perforante de diferite calibre, o grenadă defensivă și 86 de cartușe.
📍 Un pericol rămas în urma războiului. Comuna Popricani și localitățile învecinate se află într-o zonă marcată de confruntările militare din primăvara și vara anului 1944. La mai bine de opt decenii de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, muniția rămasă neexplodată continuă să reprezinte un pericol pentru populație.
⚠️ Atenție! Muniția ruginită sau deteriorată poate exploda! Adresăm un apel cetățenilor, în special proprietarilor de terenuri, fermierilor și persoanelor care desfășoară lucrări agricole sau de construcții, să manifeste prudență și să respecte măsurile de siguranță.
🛑 Dacă descoperiți un obiect care ar putea reprezenta muniție:
✅ opriți imediat lucrările și îndepărtați-vă din zona periculoasă; ❌ nu atingeți, nu loviți, nu mutați și nu încercați să demontați obiectul;
❌ nu încercați să îl transportați, să îl îngropați sau să îl predați la centrele de colectare a metalelor;
🚸 nu permiteți apropierea altor persoane, în special a copiilor, fără a vă expune pericolului;
📞 Apelați imediat 112, comunicați locul descoperirii și respectați indicațiile autorităților. Reluați lucrările numai după verificarea zonei de către specialiști și confirmarea că activitățile pot continua în siguranță.
Dragi părinți, vorbiți cu cei mici despre acest pericol! Un obiect metalic găsit pe câmp nu este o jucărie. Învățați copiii să nu atingă obiectele suspecte, să se îndepărteze și să anunțe imediat un adult.
Reamintim că cetățenii au obligația de a anunța autoritățile atunci când descoperă muniție neexplodată. Identificarea, ridicarea și distrugerea acesteia trebuie efectuate exclusiv de personalul pirotehnic specializat.
Siguranța dumneavoastră și a celor dragi începe cu prudența! Un apel la timp poate preveni o tragedie și poate salva vieți. Nu transformați curiozitatea într-un pericol!
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



