Au câștigat lupta cu focul în pădurile Sucevei
Sursa Foto: Facebook ISU Suceava
S-au scurs trei zile și trei nopți în care pompierii suceveni au stat de strajă în pădurile Marginii. Au urcat pante imposibile, au luptat cu oboseala și, uneori, chiar cu
deznădejdea.
Mai ales când vântul se întețea și reaprindea focare pe care le credeau stinse cu ore în urmă, împinse la suprafață din subteran de turba înroșită.
Zgomote sacadate de motopompe, de TAF-uri și de autoșenilate alungau liniștea din pădure… Zeci de kilometri bătuți la pas, sute de metri liniari de furtunuri, ore întregi de muncă și multe situații limită…
După toate acestea, mai găseau putere și să zâmbească și să spună glume, ba chiar să facă fotografii pentru posteritate și să își închipuie că sunt nuntași de seamă ai codrului…
În puținele momente de odihnă din noapte, mult mai aproape de bolta înstelată, se adunau unii lângă alții să se încălzească.
Își împărtășeau de-ale vieții, iar veteranii le povesteau colegilor mai tineri despre incendiul din pădurea Dornișoarei, când au stat 11 zile pe munte…
Mai târziu, se vegheau unii pe alții cât lipeau pleoapele pentru un somn de restart, iar odată cu zorile reîncepeam lupta cu focul.
Gândul că se vor întoarce la familii, la soții, la cei mici le dădea puterea necesară de a strânge din dinți și de a o lua de la capăt mereu, oricât de grea era situația… Și până la urmă, au reușit. Incendiul a fost stins.
Dincolo de toate, în spatele uniformei sunt simpli oameni… Aceștia suntem noi, și când suntem certați, și când suntem iubiți, iar tot ceea ce trebuie să știe semenii noștri e că mereu le vom fi alături. Până la capăt…
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



