Mașină în flăcări

Sâmbătă, 03 Octombrie 2026Giurgiu
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu

Masina in flacari | imaginea 1 Un autoturism a luat foc, joi seară, 24 septembrie a.c., pe strada Palanca din orașul Bolintin Vale.

Din fericire, nu au fost persoane rănite. Conducătorul auto a observat că iese fum de sub capotă, a oprit și a coborât din mașină.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta la nivelul compartimentului motor și în habitaclu, la bord și la o parte din plafon.

Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, cauza probabilă de producere a acestuia fiind scurtcircuitul.

Recomandări preventive pentru conducătorii auto:

  • verificați periodic instalația electrică, sistemul de ventilație / încălzire;
  • asigurați-vă că echipamentele de iluminat nu sunt defecte sau neizolate
  • verificați dacă există scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
  • nu faceți improvizații la instalația electrică
  • verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

Masina in flacari | imaginea 2

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.