O singură scânteie, pagube uriașe: Incendiu de furaje

Sâmbătă, 03 Octombrie 2026Iasi
Sursa Foto: Facebook ISU Iasi

O singura scanteie  pagube uriase  Incendiu de furaje | imaginea 1 7 tone de furaje, distruse de incendiu în Bohotin. Focul deschis poate transforma, în câteva clipe, munca de luni întregi în cenușă!

Pompierii militari ieșeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de furaje din satul Bohotin, comuna Răducăneni. La locul evenimentului au acționat forțe și mijloace din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, cu echipajele aferente, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, existând pericolul extinderii la anexa gospodărească și la construcțiile din apropiere.

Prin intervenția echipajelor, incendiul a fost localizat și lichidat, fiind împiedicată propagarea flăcărilor. În urma incendiului - au ars aproximativ 7.000 de kilograme de furaje; - pereții anexei gospodărești s-au degradat pe aproximativ 20 de metri pătrați - acoperișul a fost afectat pe aproximativ 5 metri pătrați.

🔎 Cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea focului deschis în spații deschise.⚠️ FOLOSIREA FOCULUI DESCHIS NU IARTĂ NEATENȚIA!

O flacără aparent nesemnificativă, o țigară aruncată neglijent sau un foc lăsat nesupravegheat pot aprinde rapid furajele, vegetația uscată și construcțiile din apropiere.

Pentru siguranța dumneavoastră - nu utilizați focul deschis în apropierea furajelor, anexelor și materialelor combustibile; - nu aruncați resturi de țigări sau chibrituri aprinse - nu lăsați niciodată focul nesupravegheat - nu permiteți copiilor accesul la surse de aprindere - păstrați furajele la distanță de orice sursă de foc.

Protejați-vă gospodăria și munca! Un moment de neatenție poate provoca pagube însemnate.📞 La observarea unui incendiu, apelați imediat 112 și retrageți-vă într-o zonă sigură.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.