Respect, Plutonier adjutant-șef Cătălin Blaj!

Sâmbătă, 03 Octombrie 2026Arad
Sursa Foto: Facebook ISU Arad

Respect  Plutonier adjutant sef Catalin Blaj | imaginea 1 Pentru Plutonier adjutant-șef Cătălin Blaj, șef GIS la Detașamentul de Pompieri Arad, ziua de miercuri, 23 septembrie a.c., a început ca oricare alta.

Era la volanul mașinii personale și se deplasa în apropierea localității Pâncota. Apoi a văzut fumul.

Un fum puternic, care i-a atras imediat atenția. Nu și-a continuat drumul.

A încetinit, a încercat să identifice sursa, iar câteva momente mai târziu a văzut acoperișul unei case cuprins de flăcări.

A ajuns la locul incendiului și a constatat că proprietarul încerca să țină focul sub control cu ajutorul unui furtun.

S-a asigurat mai întâi că incendiul fusese anunțat la 112, apoi a intrat în acțiune. A pătruns în zona mansardei pentru a limita propagarea flăcărilor.

La scurt timp, au sosit și pompierii voluntari din cadrul SVSU Pâncota, pe care Cătălin i-a coordonat până la sosirea echipajelor profesioniste.

Când pompierii militari au ajuns, incendiul era deja localizat, iar extinderea flăcărilor la întreaga locuință fusese împiedicată.

Cătălin nu era în timpul serviciului. Nu purta uniforma. Dar, în momentul în care a văzut că cineva are nevoie de ajutor, a făcut ceea ce știe cel mai bine: a intervenit.

Felicitări, Cătălin! Pentru reacție, pentru curaj și, mai ales, pentru că ai ales să nu treci mai departe.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.