Weekend de foc în Bihor: Patru incendii violente

Miercuri, 28 Octombrie 2026Bihor
Sursa Foto: Facebook ISU Bihor

Weekend de foc in Bihor  Patru incendii violente | imaginea 1 Patru incendii în Bihor, la sfârșit de săptămână: trei gospodării și un bloc de locuințe, afectate.

Pompierii bihoreni au intervenit, în perioada 17-18 octombrie a.c., pentru stingerea a patru incendii produse în Șuncuiuș, Aleșd, Șimian și Oradea. Trei incendii au fost provocate, cel mai probabil, de defecțiuni electrice:

👉 Șuncuiuș: flăcările au cuprins acoperișul a două anexe gospodărești. Pompierii au salvat construcțiile învecinate și 20 de animale;

👉 Aleșd: un incendiu izbucnit într-o garsonieră de la parterul unui bloc a provocat degajări de fum, fiind necesară evacuarea unor locatari. Din fericire, nu s-au înregistrat victime;

👉 Șimian: un incendiu a afectat bunurile din interiorul unei anexe gospodărești.

🏠 La Oradea, un coș de fum a fost cauza probabilă a unui alt incendiu. Flăcările au afectat acoperișul camerei centralei termice și o parte din acoperișul locuinței de pe strada Matei Corvin. Pompierii au lichidat incendiul în mai puțin de 10 minute.

🛑 Cum prevenim incendiile?✅ Verificați periodic instalațiile și aparatele electrice. ✅ Evitați improvizațiile și suprasolicitarea prizelor. ✅ Curățați și verificați periodic coșurile de fum. ✅ Asigurați izolarea corespunzătoare a coșurilor de fum față de materialele combustibile.

✅ Apelați 112 în caz de urgență și nu folosiți niciodată apa pentru stingerea unui incendiu de natură electrică. Prevenția poate salva vieți și bunuri! Fiți responsabili și nu ignorați riscurile de incendiu.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.