Pompierii au salvat trei case din calea flăcărilor
Sursa Foto: Facebook ISU Bihor
Un incendiu a izbucnit miercuri dimineață, 4 noiembrie a.c., în jurul orei 05:40, la o anexă gospodărească de pe strada Ady Endre din Tileagd.
Pompierii din cadrul Stației Aleșd au intervenit cu două autospeciale și, după aproximativ o oră de luptă cu flăcările, au reușit să stingă incendiul și să împiedice propagarea acestuia la trei locuințe din apropiere.
Au fost salvate centrala termică, aproximativ 9 metri steri de lemne de foc și mai multe unelte. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un cablu electric defect. Acoperișul magaziei și aproximativ 80% din pereții din lemn au fost distruși. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
⚠️ ATENȚIE LA INSTALAȚIILE ELECTRICE! Pentru prevenirea incendiilor:
- verificați periodic cablurile și prizele electrice;
- nu folosiți instalații defecte sau improvizate;
- nu suprasolicitați prizele;
- nu lăsați aparatele electrice nesupravegheate;
- instalați detectoare de fum și incendiu.
În cazul unui incendiu electric, nu folosiți apă! Apelați de urgență 112.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



