Simulare de intervenție la seism
În Ştefan-Vodă s-a desfăşurat exerciţiul „Acţiunile organelor de conducere şi forţelor protecţiei civile ale raionului, în organizarea lichidării consecinţelor cutremurelor, avariilor de producţie şi epizotiilor”. Scenariul a prevăzut anunţarea producerii unui seism în urma căruia au fost distruse case de locuit şi alte
A fost afectat sistemul energetic, reţelele de comunicaţii telefonice, au izbucnit incendii, s-a activat procesul alunecărilor de teren. S-au înregistrat şi accidente rutiere, oameni blocaţi în automobile şi sub dărămături. Mai mult, au existat focare de boli dar și o scurgere de clor de la o staţie de pompare a apei. Imediat a fost convocată şi desfăşurată Comisia Locală pentru Situaţii Excepţionale, unde fiecare serviciu antrenat în lichidarea consecinţelor cutremurului de pământ, a raportat despre acţiunile care urmează să le întreprindă.
Printre locaţiile în care s-a intervenit la lichidarea consecinţelor, s-a numărat o instituţie de învăţământ din localitate şi una medicală, de unde au fost evacuate persoane, s-a acordat ajutorul medical şi alte intervenţii necesare. În urma unui accident rutier, la acţiunile de descarcerare şi triere spitalicească, au participat echipele de pompieri, de medici, dar şi echipaje de poliţie.
O altă intervenție a fost cea a lichidării unui focar de rabie, unde au intervenit formațiunile protecției civile ale Serviciului veterina. În final, a fost simulată situația izbucnirii unui incendiu de proporții la o construcție. Aici, pompierii au demonstrat capacitățile de intervenție la stingerea incendiilor de mare amploare. Toate aceste acţiuni, au continuat până la lichidarea definitivă a urmărilor situației excepționale declanșate. Scopul unor astfel de exerciţii este de a instrui şi perfecţiona capacitatea de conducere a structurilor cu atribuţii în managementul situaţiilor excepţionale. Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale verifică astfel, gradul de pregătire a forţelor protecţiei civile către acţiuni în situaţii excepţionale, dar şi cel al organelor de conducere.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.