Proiect moldo-estonian de pregătire a formatorilor Serviciului de protecţie contra gaze şi fum

Duminică, 27 Aprilie 2014Chișinău

Proiect moldo estonian de pregatire a formatorilor Serviciului de protectie contra gaze si fum | imaginea 1 Antrenamentele pompierilor din Republica Moldova, privind instruirea în acordarea primului ajutor persoanelor care au de suferit în urma incendiilor continuă. Instruirile sînt făcute de către formatorii Serviciului de protecție contra gaze și fum, care au fost școliți în Republica Estonă în februarie, timp de două săptămâni.

Atunci a fost făcut un schimb de experiență între pompierii moldoveni și cei estonieni, timp în care au fost însușite metode moderne de acționare în caz de incendii.

Proiect moldo estonian de pregatire a formatorilor Serviciului de protectie contra gaze si fum | imaginea 2 Până acum, peste 60 pompieri au fost deja instruiți și testați referitor la tacticile după ultimele standarde de stingere a incendiilor, de utilizare a măștilor cu aer comprimat, de căutare a persoanelor în încăperile pline cu fum, de evacuare și acordare a primului ajutor sinistraților.

Schimbul de experiență vine în urma unui acord încheiat între Academia Ministerului Afacerilor Interne din Republica Estonă și Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI, privind implementarea proiectului „Crearea sistemului de pregătire a formatorilor Serviciului de protecție contra gaze și fum în Republica Moldova”. Mai mult, partea estonă a donat 60 aparate cu aer comprimat „Spiromatic 316” cu piese de rezervă, 4 generatoare de fum rece pentru instruire și 1 compresor de tensiune înaltă. Amintim că și în 2013, alți zece salvatori au fost pregătiți la Academia de securitate internă din Estonia, ca și formatori pentru instruirea tuturor salvatorilor și pompierilor în acordarea primului ajutor persoanelor care au de suferit în urma situațiilor excepționale.

Proiect moldo estonian de pregatire a formatorilor Serviciului de protectie contra gaze si fum | imaginea 3 Pompierii din Republica Moldova au parte de echipament performant pentru intervenţii în incendii. Achiziţia a fost posibilă datorită unui proiect moldo–estonian implementat în Republica Moldova, în valoare de 80 mii euro. Academia Securităţii a Ministerului Afacerilor Interne din Republica Estonă a donat 60 seturi echipamente de protecţie contra gaze şi fum.

Măştile de protecţie şi buteliile cu aer comprimat vor fi folosite la lichidarea incendiilor şi vor permite pompierilor să beneficieze de condiţii mai bune în spaţii cu vizibilitate redusă. Mai mult, angajaţii Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale au parte de instruire din partea colegilor estonieni, fiind creat un sistem de pregătire a formatorilor de protecţie contra gaze şi fum. În baza proiectului, salvatorii sunt antrenaţi să înfrunte condiţiile dificile la căutarea sinistraţilor în încăperi cu fum, emanat în urma arderii materialelor combustibile.

Pompierii implementează tehnici moderne de deplasare în zonele de risc, fiind folosite măştile şi buteliile cu aer comprimat, de producţie suedeză, aduse de estonieni. Proiectul are scopul de a crea pentru Republica Moldova un sistem performant de pregătire a formatorilor în domeniu, dar şi de a îmbunătăți baza tehnico-materială de intervenţie în situaţii excepţionale. În cadrul programului respectiv, 10 angajaţi ai Serviciului situaţii excepţionale din Republica Moldova au fost deja instruiţi în luna februarie 2014 în Republica Estonă. Salvatorii au competenţe  de formatori ai Serviciului contra gaze şi fum și urmează să pregătească alţi pompieri.

Galerie imagini