Două camioane implicate într-un grav accident de circulație

Duminică, 03 August 2014Bălți

Doua camioane implicate intr un grav accident de circulatie | imaginea 1 Miercuri, 30 iulie a.c., la ora 16.20, Serviciul 901 a fost anunțat despre producerea unui accident de circulație pe traseul M14, în apropiere de orașul Bălţi. În accident au fost implicate două mijloace de transport, un camion de model “Kamaz” și un camion de model “Iveco”. În urma impactului, camionul “Iveco” s-a răsturnat.

Ambii şoferi s-au ales cu leziuni minore iar salvatorii le-au acordat primul ajutor medical. La fața locului a intervenit echipa de salvatori şi pompieri a Detașamentului Căutare-Salvare numărul 2, care a efectuat lucrări de tracţiune a automobilului răsturnat.

Ulterior au fost întreprinse și acțiunile de spălare a traseului de combustibil. Colaboratorii Inspectoratului Național de Patrulare au asigurat restabilirea circulației și urmează să cerceteze circumstanțele și cauza producerii accidentului.

Galerie imagini