Intervenție la incendiu în Corlăteni

Duminică, 10 August 2014Rîșcani

Interventie la incendiu in Corlateni | imaginea 1 În dimineața zilei de joi, 6 august a.c., pompierii au fost alertați în satul Corlăteni, raionul Rîșcani. Un incendiu a izbucnit în jurul orei 04:00, focul fiind observat de vecini, cei care au și alertat echipele de urgență. La momentul depistării incendiului, casa deja era cuprinsă de flăcări, iar la un interval de timp s-a produs o deflagrație a unei butelii de oxigen, care era depozitată într-o anexă a casei.

La intervenție au participat șapte angajați ai Detașamentului căutare-salvare numărul 2 din Bălți, iar acțiunea de stingere a durat o oră, timp în care pompierii au depistat și evacuat încă o butelie de oxigen. Flăcările au distrus anexa casei, unde se aflau buteliile, dar și acoperișul casei, precum și bunurile materiale din 3 odăi ale locuinței.

În urma incidentului nimeni nu a avut de suferit. Inspectorii supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor urmează să stabilească circumstanțele și cauza incendiului. Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale atenționează despre pericolul depozitării buteliilor cu gaz și oxigen în interiorul locuințelor, pentru a exclude situațiile excepționale.

Galerie imagini