Autocamion răsturnat
În dimineața de vineri, 29 aprilie a.c., la ora 10:25 minute, pompierii din Căușeni au fost alertați în urma unui incident care a avut loc pe traseu, în apropiere de Grigorăuca, raionul Căușeni. Acolo, în circumstanțe necunoscute s-a răsturnat un camion de model MERCEDES ACTROS, ce avea o încărcătură de 20 tone de bitum.
În consecință, din camion s-a scurs într-un șanț circa o tonă de substanță. La fața locului au intervenit angajați ai Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, ai Inspectoratului Național de Patrulare, SA Drumuri și Inspectoratul Ecologic de Stat.
Ca primă acțiune a fost îndiguirea porțiunii acoperite cu bitum, pentru împiedicarea extinderii pe o suprafața mai mare, lucrare efectuată de 11 salvatori, angajați ai SA Drumuri, dar și persoane particulare. Se așteaptă o autospecială dotată cu pompă specială pentru absorbirea substanței.
Polițiștii stau în teren pentru fluidizarea traficului, iar pompierii pentru paza antiincendiară și evitarea altor situații excepționale.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.