Pompierul-erou a fost înmormântat

Luni, 14 Noiembrie 2016Ialoveni

Pompierul erou a fost inmormantat | imaginea 1 Ivan Nogailîc, pompierul-erou a fost înmormântat luni, 14 noiembrie a.c., cu onoruri militare. Sute de salvatori și pompieri l-au petrecut pe ultimul drum pe colegul decedat în misiune de serviciu.

Ceremonia funerară a avut loc în localitatea Puhoi, raionul Ialoveni, unde colegi și apropiați ai eroului au venit pentru un ultim omagiu. Ministrul Afacerilor Interne Alexandru Jizdan prezent la ceremonie a exprimat condoleanțe familiei îndurerate, menționând eroismul de care a dat dovadă pompierul în lupta cu flăcările, pentru salvarea vieților omenești.

Sicriul salvatorului a fost transportat de un cortegiu militar, iar salvatorii și pompierii au dat onorul eroului trecut în neființă. După o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți în biserica din localitate, eroul a fost înmormântat cu onoruri militare în cimitirul din sat.

Pompierul Ivan Nogailîc și-a pierdut viață pe 11 noiembrie 2016 încercînd să salveze o femeie din depozitul cuprins de flăcări.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.