In memoriam Plutonier major Ivan Nogailîc!
Sursa Foto: Facebook IGSU
Pompierii din cadrul IGSU au adus un omagiu eroului căzut la datorie, Plutonier major Ivan Nogailîc.
Joi, 11 noiembrie a.c., s-au împlinit cinci ani de la trecerea în neființă a Plutonierului major, șef echipă al Postului Salvatori şi Pompieri al Centrului Republican de Intervenție Operativă, Ivan Nogailîc, care și-a pierdut viața în incendiul devastator de pe strada Uzinelor 9, din municipiul Chișinău.
În memoria camaradului lor, conducerea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și colegii de breaslă din cadrul instituției au depus flori la mormântul eroului în localitatea Puhoi, raionul Ialoveni.
Colegii pompierului căzut la datorie au adus un omagiu și i-au cinstit memoria. Pompierul şi-a pierdut viaţa acum 5 ani, într-un incendiu de proporții izbucnit pe strada Uzinelor 9 din capitală. Salvatorul a intervenit la lichidarea focului în depozitul industrial cuprins de flăcări.
În misiune, acesta a dat dovadă de devotament, curaj și sacrificiu. Pentru eroismul și îndeplinirea ireproşabilă a datoriei de serviciu, pentru curajul, bărbăţia şi spiritul de sacrificiu, manifestate la salvarea vieților omeneşti în timpul incendiului, Plutonierul major Ivan Nogailîc a fost decorat post mortem cu Ordinul „Ştefan cel Mare”.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.