Pompier bistrițean, pe prima treaptă a podiumului Campionatului de atletism și cros - 2014

Luni, 09 Iunie 2014Bistrița-Năsăud

Pompier bistritean  pe prima treapta a podiumului Campionatului de atletism si cros   2014 | imaginea 1 În perioada 3-6 iunie a.c. s-a desfăşurat Campionatul de Atletism şi Cros al Ministerului Afacerilor Interne, în municipiul Cluj-Napoca din judeţul Cluj. Este vorba despre Etapa Finală a competiţiei care a reunit şi în acest an peste 200 de sportivi, angajaţi în structurile centrale şi teritoriale ale Ministerului.

Campionatul s-a desfăşurat pe două paliere şi anume – masculin (sub 35 de ani, 35-45 de ani şi peste 45 de ani) – şi feminin (sub 30 de ani şi peste 30 de ani), probele fiind cele de 60 metri, 100 metri, 800 metri, 1500 metri, aruncarea greutăţii şi săritura în lungime la atletism, respectiv 2000 metri, 3000 metri, 4000 metri şi 6000 metri la cros. Echipa Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, cu  plutonier major Bălan Nicolae și sergent major Pop Marius – Vasile componenți de bază, a câştigat locul întâi pe Ministerul Afacerilor Interne, iar pompierii militari bistrițeni au avut un cuvânt greu de spus în acumularea de puncte preţioase pentru echipa sa şi adjudecarea mult râvnitului trofeu.

Pompier bistritean  pe prima treapta a podiumului Campionatului de atletism si cros   2014 | imaginea 2 Cu o ambiție extraordinară și multă muncă depusă în pregătirea concursului, Bălan Nicolae, reușește să confirme, încă o dată, că performanțele obținute în anii trecuți nu au fost întâmplătoare. Finalul probei de 6000 m cros l-a surprins pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, în timp ce la proba de 1500 m, s-a clasat pe locul III.

Celalalt pompier bistrițean, Pop Marius – Vasile, a avut o contribuție extrem de importantă în angrenajul echipei, clasându-se pe locul IV la finalul probei de aruncare a greutății. Rezultatele deosebite, obținute de colegii noștri într-o competiție în care s-au întrecut peste 200 de sportivi extrem de motivați, nu fac decât să ne onoreze și să-i încurajeze să-și continue pregătire, cu aceiași dăruire, pentru a ne reprezenta județul și țara la Campionatul European de Maraton al Polițiștilor care se va desfășura în Austria, în luna octombrie.

Pompier bistritean  pe prima treapta a podiumului Campionatului de atletism si cros   2014 | imaginea 3

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.