Pompier petroșănean de 5 ori medaliat cu aur la tir cu arcul

Sâmbătă, 24 August 2019Hunedoara
Foto: ISU Hunedoara

Pompier petrosanean de 5 ori medaliat cu aur la tir cu arcul | imaginea 1 Plutonierul major Daniel Călin, subofiţer în cadrul Detaşamentului de Pompieri Petroşani, a câştigat, pentru al cincilea an, titlul de campion mondial la tir cu arcul la Jocurile Mondiale ale Poliţiştilor şi Pompierilor organizat, în acest an, la Chengdu, în China.

Mândru de performanța subofițerului, inspectorul șef al I.S.U. Hunedoara, colonel Viorel Demean, spune că medaliile obținute la fiecare participare sunt dovada unui caracter puternic și a unei mentalități de învingător.

Daniel Călin a obţinut la Chengdu o medalie de aur și 2 de argint la cele trei probe din competiţia de tir cu arcul, mai exact medalia de aur la proba 900 target și argint la proba 3d şi field. Proba 900 target constă în lansarea săgeţilor spre o ţintă fixă de la distanţa de 40, 50 şi 60 de metri, proba field implică atingerea cu 3 săgeţi, într-un interval de doar două minute, a unor ţinte aleatorii în pădure, în timp ce concursul 3d vânătoare constă în nimerirea, de la o distanţă cuprinsă între 10 şi 50 m, a machetelor în mărime naturală a mai multor animale sălbatice.

Pompier petrosanean de 5 ori medaliat cu aur la tir cu arcul | imaginea 2

Pompierul este campion mondial absolut la tir cu arcul, el obţinând medalii de aur, argint și bronz la Campionatele Mondiale ale Poliţiştilor şi Pompierilor desfăşurate în Statele Unite ale Americii, la New York, în anul 2011, în Belfast, Irlanda, în 2013, în Fairfax, Virginia, în 2015, în 2017 la Los Angeles, tot în Statele Unite ale Americii și in 2019 în China.

În acest an, lotul reprezentativ al României, alcătuit din 18 pompieri, polițiști și jandarmi au cucerit, la această ediţie a Campionatului Mondial al Poliţiştilor şi Pompierilor, 5 medalii de aur, 8 de argint şi 6 de bronz. În cadrul acestei competiții, care strânge la start mii de sportivi din întreaga lume, pompierul hunedorean a reușit să câștige de-a lungul timpului 15 medalii, dintre care 7 de aur, 7 de argint și una de bronz.

Campionatul Mondial al Poliţiştilor şi Pompierilor, ediția 2019, a strâns la start peste 10.000 de sportivi din 79 de ţări, doar la proba în care am fost reprezentaţi de pompierul hunedorean, fiind înscrişi aproape 80 de concurenţi.

Daniel Călin este legitimat la Sport Club Municipal Deva şi se pregăteşte doar în timpul liber. Pompierul a mărturisit că această competiţie a fost mai grea decât oricare alta la care a participat până acum, deoarece presiunea apărării titlului de campion a apăsat greu pe umerii săi. Mai mult, el este satisfăcut că a reuşit să-i învingă pe unii dintre cei mai buni ţintaşi cu arcul din lume. Daniel Călin are 38 de ani și nu mai puțin de 27 de ani de când practică tir cu arcul.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.