Un loc pe podium - Felicitări, Locotenent Craioveanu Sorin Marius!

Luni, 20 Martie 2023Caras-Severin
Sursa Foto: Facebook ISU Caras-Severin

Un loc pe podium   Felicitari  Locotenent Craioveanu Sorin Marius | imaginea 1 După două zile de concurs, s-a încheiat etapa finală a Campionatului de Judo al Ministerului Afacerilor Interne, organizat în orașul Călimănești. La această competiție au participat peste 100 de reprezentanți ai tuturor Armelor Ministerului Afacerilor Interne.

Pompierul cărășean, Locotenent Craioveanu Sorin Marius – locțiitor comandant detașament la Detașamentul de Pompieri Reșița - a reușit să obțină medalia de bronz la individual, după ce a luptat la categoria +100 kg, grupa de vârstă -35.

Reușita acestuia, alături de reușitele celorlați colegi pompieri, a contribuit la clasarea pe locul II a lotului Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Reprezentanții ISU Caraș-Severin se mândresc cu rezultatul colegului lor, Locotenent Craioveanu Sorin Marius, care face cinste Asociației Sportive NERA, asociația personalului din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin, din care face parte și pe care o reprezintă cu profesionalism. Felicitări tuturor participanților!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.