Felicitări, Plutonier adjutant Oprescu Vlad!
Sursa Foto: Facebook ISU Arges
El este campionul pompierilor argeșeni! Plutonier adjutant Oprescu Vlad a fost felicitat de către conducerea ISU Argeș pentru reprezentarea cu onoare a inspectoratului și rezultatele remarcabile obținute la competițiile la care a participat pe parcursul acestui an.
Pe lângă serviciu și numeroasele intervenții pe care le-a parcurs cu succes, el mai este pasionat și de Judo, un sport pe care îl practică cu multă pasiune și care i-a adus o mulțime de medalii.
De fiecare dată, Vlad a dovedit că ambiția, curajul și devotamentul îl definesc, tocmai de aceea, prin muncă asiduă, a ajuns unul dintre cei mai buni sportivi din lume.
Numai în ultimele luni, în cadrul unor campionate naționale și mondiale, a obținut unul dintre mult râvnitele locuri pe podium. Aici amintim:
- Locul I, la Campionatul Național de Judo al Ministerului Afacerilor Interne, organizat în luna martie;
- Locul al III-lea, la categoria de vârstă 31-39 de ani, peste 100 kg, în cadrul IPA Games, organizat în luna mai;
- Locul I, la Jocurile Mondiale ale Pompierilor, care au avut loc în Danemarca, organizat în luna septembrie.
Îl felicităm pentru rezultatele obținute și ne mândrim că face parte din marea familie a salvatorilor argeșeni!
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.