Povestea unui vechi pompier

Miercuri, 29 Mai 2019Gorj
Foto: ISU Gorj

Povestea unui vechi pompier | imaginea 1 Militarii vechi… Ei au experiență, au trăit și au văzut multe, au povești impresionante și de la ei avem întotdeauna ce învăța!

Povestea unui vechi militar în câteva cuvinte:

„Numai 19 ani aveam atunci când am pășit în curtea Școlii de Pompieri. Țineam în mână o valiză din lemn în care mama îmi aranjase cu grijă câteva hăinuțe, niște obiecte de igienă și ceva de mâncare. Un domn, despre care mai târziu am aflat că este locotenent, mă ia în pene: - Ce ai în valiză?
Eu: - Haine și ceva de mâncare!
Locotenentul: - Să nu dea dracu’ să ai și băutură că ai încurcat-o!
Mă bufnește râsul…
Locotenentul: - Râzi? Lasă că de mâine îți piere râsul! Hai după mine!

Îl urmez întocmai și ajung pe platoul școlii. Câteva sute de copii erau deja aliniați, iar vreo doi căpitani țipau: - Liniște! Treceți în formație!
Ne aliniem noi acolo cam ca la coadă la pâine pentru că nu aveam habar despre armată și suntem duși la magazie! Acolo un domn împărțea uniforma! Ajung la rând și mă întreabă: - Cât porți la picior?
Eu: 41!
El: Nu mai am! Ia un 42 că e bun!
Îmi aruncă o cămașă și o pereche de pantaloni și-mi spune: - Te schimbi și tot ce ai aduci aici! Răman la magazie! N-ai voie cu haine civile în cazarmă!
Mă duc, mă îmbrac și aduc hainele domnului. Le ia și-mi spune: - Scoate, mă, și ce mai ai în valiza aia! N-auzi că nu ai voie cu nimic în cazarmă! Aici îți dăm noi tot ce ai nevoie!
Scot toate hainele și i le dau omului!

Mai târziu suntem împărțiți pe plutoane: vreo 40 în fiecare pluton. Locotenentul care mă luase de la poartă vine la noi și ne zice: - Începând de azi eu vă sunt și mamă și tată! Orice problemă aveți, la mine veniți! Să nu-mi faceți probleme că ne supărăm! Aaaa…și să știți că femeia de serviciu este în concediu. Trebuie să faceți voi curat până se întoarce. Mâine dimineață vă împart sectoarele! Până seara ne-am aliniat la mai multe cozi unde am primit cam tot ce aveam nevoie. Hainele mai mari decât trebuia, încălțămintea la fel… Seara, ni s-a dat la cantină o zeamă lungă și cu niște urme de carne prin ea…cică se numea „varză a la Cluj”. Eram învățat ca mama să mă întrebe ce vreau să mănânc... Mai târziu, în dormitor, întinsesem pe valize fiecare ce avea de mâncare. Dintr-o dată se stinge becul. Se făcuse ora 22:00 și era stingerea. Am mâncat ceva pe bâjbăite și ne-am mai pus la povești până târziu în noapte.

Nici nu ne-am pus bine în pat că se aude o goarnă urlând de parcă eram invadați. Se făcuse deja ora 06:00 și era deșteptarea. Intră locotenentul pe ușă. Parcă nici nu dormise. La fel de aranjat ca seara, proaspăt bărbierit și bocancii lustruiți. Stătea cu mâinile la spate în ușă și zice: - Aveți un minut să coborâți pe platou la înviorare! Sper să nu fie nevoie să mă întorc eu după vreunul dintre voi! Facem înviorare, mergem la spălător, facem sectoare, mergem la masă și apoi o zi lungă de instrucție, cursuri, studiu individual și iar sectoare! Cam așa s-au desfășurat o mare parte din zilele petrecute în școala militară. Cu sectoarele am rămas tot noi pentru că femeia de serviciu nu s-a mai întors. După câteva luni mi-am dat seama că în toate unitățile militare femeia de serviciu este în concediu. 😀

După doi ani am terminat! La poartă mă așteptau părinții! M-au luat în brațe, m-au pupat și ne-am suit în mașină! Armata mă învățase să vorbesc doar când trebuie și niciodată neîntrebat!
Mama îi spune tatei: - Nici nu-mi vine să cred ce bărbat a devenit băiatul nostru în școală!
Tata: - Păi nu ți-am spus eu? Așa e în armată! Nu ți-am tot povestit de când am făcut eu armata?
Mama: Mai taci din gură! Nu se compară armata cu școala băiatului!
Și discuțiile au continuat…dar mintea mea era la prima zi de serviciu.

A doua zi mi-am îmbrăcat uniforma și m-am prezentat la serviciu! Prima tură a fost foarte grea. Multe intervenții și eram sfios față de colegi. Nu-i cunoșteam… Au trecut de atunci aproape 30 de ani…Colegii ăia față de care eram sfios nu mai sunt. Au ieșit demult la pensie sau au pierit. Au venit alți colegi care au fost la fel de sfioși în prima zi. Acești 30 de ani mi-au brăzdat fața, mi-au brăzdat sufletul. Am multe amintiri frumoase și multe tragedii pe care le-am văzut și pe care le-am trăit, dar sunt mulțumit! O să trebuiască să plec. Au venit din urmă alți băieți.

Mă gândesc acum ce am realizat în toți anii ăștia... Nu am averi! Am câteva mii de misiuni duse la capăt! Merg pe stradă și întâlnesc oameni pe care i-am ajutat. Mulți dintre ei mă recunosc, mă opresc, îmi strâng mâna și-mi mulțumesc. Am o familie pe care o iubesc și care m-a înțeles când a trebuit să îmbrac uniforma și să plec de lângă ei! Munca asta pe care am depus-o 30 de ani și familia mea sunt averile mele. Și așa suntem cam toți! Noi, militarii…”

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.