Respect, Plutonier adjutant-șef Octavian Cătălișan!
Sursa Foto: Facebook ISU Cluj
Este ora 05:40, iar pompierii clujeni primesc un apel de urgență. O sală de evenimente din Gherla a luat foc. Ajunse la fața locului, forțele de intervenție constată că incendiul se manifestă pe o suprafață de aproape 700 de metri pătrați. Imediat sunt create dispozitive de stingere, însă e nevoie de sprijin.
Plutonierul adjutant-șef Octavian Cătălișan, de la Detașamentul de Pompieri Dej, este cel care coordonează intervenția. „Dacă îl avem pe Cătă cu noi, știm că va fi bine”, ar spune oricare dintre salvatorii dejeni.
De peste 20 de ani, Cătălișan îmbracă haina militară. A făcut armata la pompieri, apoi s-a încadrat la Batalionul 811 Infanterie „Dragonii Transilvani” Dej, remarcându-se în două misiuni internaționale.
În 2002 a mers în Kosovo și un an mai târziu a participat la operațiunea Antica Babilonia din Irak. Se spune că prima dragoste nu se uită niciodată, așa că și-a continuat cariera la pompieri. Din 2006, Octavian este om de bază la subunitate.
„Pur și simplu am simțit că mi se potrivește meseria asta și o iubesc. Vin de fiecare dată cu plăcere la serviciu. Nu pot să descriu momentele de după o intervenție, când facem ceva bun. Colegii reprezintă a doua familie pentru mine.
Sunt deosebit de mândru de Arma noastră. M-am emoționat puternic atunci când fetița mea, de opt ani, mi-a zis că vrea să devină pompier”, a mărturisit Cătă, în timp ce completa raportul intervenției de la Gherla.
Misiunea s-a finalizat cu succes, pompierii au lichidat rapid incendiul și nimeni nu a fost rănit. Tura de muncă s-a încheiat de ore bune, dar Octavian se află tot în unitate. Într-un fel, era de aşteptat să fie găsit la muncă, deoarece se ştie că nu ar pleca acasă fără să își ducă la bun sfârșit treaba.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.