Portret de Pompier - Respect, Țenț Adrian!

Luni, 20 Martie 2023Timis
Sursa Foto: Facebook ISU Timis

Portret de Pompier   Respect  Tent Adrian | imaginea 1 Șeful Gărzii Intervenţie din cadrul 𝐒𝐭𝐚𝐭̦𝐢𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐏𝐨𝐦𝐩𝐢𝐞𝐫𝐢 𝐒𝐚̂𝐧𝐧𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚𝐮 𝐌𝐚𝐫𝐞 ar fi putut să-şi încheie activitatea de „salvator”, încă din anul 2019, dar, cu mult bun simţ, are puterea de a merge mai departe, spunând că îşi doreşte să fie activ şi muncitor încă mult timp.

ŢENŢ Adrian s-a născut în oraşul Sânnicolau Mare şi locuieşte în comuna Cenad. Încă din copilărie a dezvoltat o pasiune pentru activitatea pompierilor. „𝐿𝑜𝑐𝑢𝑖𝑛𝑑 𝑖̂𝑛 𝑠𝑝𝑎𝑡𝑒𝑙𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑎̆𝑟𝑖𝑒𝑖, 𝑑𝑒 𝑓𝑖𝑒𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑎𝑡𝑎̆ 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑎𝑢𝑧𝑒𝑎𝑚 𝑠𝑖𝑟𝑒𝑛𝑎 𝑐𝑢 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑒𝑟𝑎𝑢 𝑐ℎ𝑒𝑚𝑎𝑡‌𝑖 𝑝𝑜𝑚𝑝𝑖𝑒𝑟𝑖𝑖 𝑣𝑜𝑙𝑢𝑛𝑡𝑎𝑟𝑖, 𝑒𝑢 𝑒𝑟𝑎𝑚 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑢𝑙 𝑎𝑐𝑜𝑙𝑜. 𝑉𝑜𝑖𝑎𝑚 𝑠𝑎̆ 𝑣𝑎̆𝑑 𝑐𝑒 𝑠𝑒 𝑖‌𝑛𝑡𝑎‌𝑚𝑝𝑙𝑎‌, 𝑠𝑎‌ 𝑎𝑓𝑙𝑢 𝑙𝑎 𝑐𝑒 𝑚𝑖𝑠𝑖𝑢𝑛𝑒 𝑣𝑜𝑟 𝑓𝑖 𝑡𝑟𝑖𝑚𝑖și”.

În anul 2006, după efectuarea Stagiului militar obligatoriu în cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Timișoara, s-a încadrat ca pompier la subunitatea din Sânnicolau Mare, iar din toamna anului 2019 ocupă funcția 𝐬̦𝐞𝐟 𝐠𝐚𝐫𝐝𝐚̆ 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐯𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐞-𝐬𝐭𝐢𝐧𝐠𝐞𝐫𝐞.

În același an, pe timpul participării la o intervenție de stingere a unui incendiu de miriști, Adrian a avut parte de un accident de muncă. Acesta a fost acroșat de autospeciala de stingere aflată la fața locului.

I s-a agățat echipamentul de intervenție și roata autospecialei i-a trecut peste picior și mână. Strigătul lui de ajutor a fost auzit la timp de către alt coleg aflat la intervenţie. Slăbit de puteri și încremenit de dureri, însuşi Adrian a anunţat nefericitul eveniment prin care a trecut. A fost operat de 2 ori în urma fracturilor suferite şi a stat peste 6 luni în concediu medical.

„𝐿𝑒 𝑚𝑢𝑙𝑡̦𝑢𝑚𝑒𝑠𝑐 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑐𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎̆ 𝑚𝑖-𝑎𝑢 𝑠𝑎𝑙𝑣𝑎𝑡 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎. 𝐴𝑚 𝑟𝑎̆𝑚𝑎𝑠 𝑝𝑟𝑖𝑒𝑡𝑒𝑛 𝑐𝑢 𝑢𝑛𝑢𝑙 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑐𝑖𝑖 𝑟𝑒𝑧𝑖𝑑𝑒𝑛𝑡̦𝑖”. Despre recuperare, spune că a fost grea și pentru aceasta au fost necesare mai multe deplasări în străinătate.

Cu privire la activităţile și responsabilitățile întreprinse la subunitate, că este un coleg bun, săritor la nevoie, om gospodar şi îşi doreşte să pregătească în continuare colegii mai tineri încadraţi.

„𝐼‌𝑛 𝑢𝑟𝑚𝑎 𝑎𝑏𝑠𝑜𝑙𝑣𝑖𝑟𝑖𝑖 𝑙𝑖𝑐𝑒𝑢𝑙𝑢𝑖, 𝑎𝑚 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑖𝑡 𝑑𝑖𝑝𝑙𝑜𝑚𝑎 𝑑𝑒 𝑒𝑙𝑒𝑐𝑡𝑟𝑖𝑎𝑛 (𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒𝑡̦𝑖𝑛𝑒𝑟𝑒) și 𝑖̂𝑚𝑖 𝑝𝑙𝑎𝑐𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑎𝑐 𝑡𝑜𝑡 𝑐𝑒 𝑠𝑒 𝑝𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑠𝑢𝑏𝑢𝑛𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒. 𝐸𝑢 𝑎𝑚 𝑓𝑎̆𝑐𝑢𝑡 𝑖𝑛𝑠𝑡𝑎𝑙𝑎𝑡̦𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑒𝑙𝑒𝑐𝑡𝑟𝑖𝑐𝑒 𝑙𝑎 𝑚𝑎𝑠̦𝑖𝑛𝑖 𝑠̦𝑖 𝑔𝑎𝑟𝑎𝑗𝑒. 𝑉𝑟𝑒𝑎𝑢 𝑠𝑎̆ 𝑟𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑎̆ 𝑐𝑒𝑣𝑎 𝑑𝑢𝑝𝑎̆ 𝑚𝑖𝑛𝑒”. ŢENŢ Adrian nu putea renunţa atât de devreme la viaţa de pompier.

Ca un clişeu al vieţii, cu ani în urmă a fost dansator profesionist, iar acum se mândreşte cu rezultatele obţinute la probele sportive anuale. Încă mai are lucruri de arătat în misiunile ce vor urma, pășind pe scena “super-eroilor” din județ, pe care îi admira de mic copil.

Cea mai mare recunoștință a sa vine la finalul unei zilei la subunitate, când își contabilizează intervențiile la care a participat, mulțumit că a mai putut salva o viață. Are 42 ani şi îşi încheie povestea cu dorință profundă de a face parte din echipa salvatorilor „𝑎𝑡𝑎̂𝑡 𝑡𝑖𝑚𝑝 𝑐𝑎̂𝑡 𝑎𝑠̦ 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑎 𝑠̦𝑖 𝑐𝑎‌𝑡 𝑣𝑜𝑖 𝑟𝑒𝑧𝑖𝑠𝑡𝑎, 𝑝𝑎‌𝑛𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑣𝑜𝑖 𝘪̂𝑛𝑐𝑢𝑟𝑐𝑎 𝑠𝑎𝑢 𝑛𝑢 𝑣𝑜𝑖 𝑚𝑎𝑖 𝑓𝑎𝑐𝑒 𝑓𝑎𝑡̦𝑎̆”.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.